Dorul și cu dragostea
Au înnebunit lumea,
M-au înnebunit și pe mine
Că-mi pierd capul după tine.
Dorul și omul frumos,
Astea două mă pun jos,
Dorul și omul ca mine,
Astea două mă pun bine.
Nicio boală nu-i mai grea
Ca dorul și dragostea,
Niciun dor nu-mi pare greu,
Numai, bade, dorul tău.
Cine-n dragoste nu crede
N-ar mai călca iarbă verde,
Să calce pământ uscat,
Să trăiască supărat.
Toate-n lume-s trecătoare,
Numai dragostea nu moare,
Toate-s trecătoare-n lume,
Numai dragostea rămâne.
Sensul versurilor
Cântecul explorează sentimentele puternice de dor și dragoste, subliniind impactul lor asupra vieții. Exprimă ideea că dragostea este singura constantă într-o lume efemeră, în timp ce dorul poate aduce atât suferință, cât și alinare.