Maică, urâtul mă cere,
Fă bine, zi-i că n-oi merge,
De mă dai cu urâtul
Mărită-te, mamă, tu.
Cu urâtu-i mult o zi,
D-ară eu cât oi trăi,
Cu urâtu-i mult o noapte,
D-ară eu până la moarte.
Ziua vine și se duce,
Noaptea vine să se culce,
Se-așează pe lepedeu,
Pune capul lângă-al meu.
Eu mă-ntorc către perete,
Ardă-l focul, tot mă vede,
Ardă-te focul, urât,
Noapte-o fost, nu te-am văzut,
D-amu-i ziuă și te văd
Mai mult cu tine nu șed.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă disperarea unei fete care este cerută în căsătorie de un bărbat pe care nu-l dorește. Ea imploră mama să refuze cererea și preferă ca mama să se mărite cu el decât să fie ea forțată să trăiască o viață nefericită.