Călimara iarăși scrie, sentimente o mie
O lumină dulce vie ce mi se arată mie
Parcă știe deja ce se va-ntâmpla
Și parcă cumva e legată-n mintea ta
O secundă, focul e mișcat de aer
Îndrepți privirea spre cer, umbrele-mpletesc solemn
Figuri pe pereți de lemn, ce par că ar fi un semn
Fără rost întrebându-mă ce-nsemn
Că așez amintiri, retrăiri la lumina unui foc
Și că al lui joc nu mă înțeleg deloc
E un haos, un troc ce-ți arată ce ai în minte
Și scoate forțat din suflet cuvinte
E prima secundă când vezi privirea plapândă
Ce știam că nu se uită și inima-ncepea să rupă
Oribitoare ca un soare deși îți părea naivă
Alții n-o apreciau și-ncepea să se stingă
Însă eu mai slab de cord, m-am pierdut repede-n ea
Că eram atât de orb, credeam că chiar e o stea
Nu vedeam că se sufocă, și din foc ieșise jar
Nu putea face nimic ca să se aprindă iar.
Sufletul frânt, îl aud plângând
Transformând, sentimente-n gând
În această melodie zace tandru
Arde ușor, ca focu’ într-un candelabru.
Vraja ce la ochi m-a legat o iluzie banală
Ce s-a terminat cu tine dând-o în bară
Era și de așteptat când inima nu gândește
Alegând numai să vezi ceea ce bine zărește
Ești rece, totul înghețat de mult
De când focul a tăcut, inima acum ți-e scut
Nu mai ești pierdut în acel joc de lumini
Și-ncet aspiri la ce aveai în amintiri
Că te-ai ars, te-ai apropiat prea tare
Te-ai lăsat uimit de niște jocuri banale
Într-un ambient mai cald, sufletul n-a mai fost tare
Și ai fost repede învins cu propriile arme
Îți iei palme, de la viață tot mai des
Și-nveți ușor să te ferești din mers
D-asta acum pari absent savurând viața-n tăcere
Uimit de focul tăcut ce-n inimă se așterne
Sensul versurilor
Piesa descrie deziluzia și regretul după o relație în care protagonistul s-a lăsat orbit de o iluzie. Acum, rece și distant, își amintește cu amărăciune de focul pasiunii trecute, transformat într-o amintire dureroasă.