S. R. G. – Cartierul Meu Pe Viață

Suteu „S. R. G.” Sergiu.
Strofa: 1.
S-au schimbat multe, străzile tot mai pustii,
cât de mulți eram pe afară atunci când eram copii,
pe colț de stradă parcă în brigadă toți mai știi?
fără grijile de azi mereu cu poftă de-a zâmbi,
dacă te întreba cineva: când ai să crești ce vrei să fii?
îi răspundeai ferm: băiatul de cartier mi-aș dori,
cu băieții printre blocuri noapte de noapte zi de zi,
erai cu ei exact acolo unde îți plăcea să fii,
de mic cu gândul la hărți că așa-i fost educat,
sărăcia te-a învățat că tre’ să faci să ai blat,
dar dincolo de aceste se ascunde câte-o poveste,
de care ne amintim cu drag și chiar așa este,
cum am crescut în mediul nostru așa o să murim,
copii de atunci de mult mulți încă ne mai știm,
chiar dacă unii s-au sucit trecând împotriva noastră,
asta e mereu există câte-o târfa proastă.
Strofa: 2.
Îmi aduc aminte, de cine? de toți ai mei știi bine,
când o ardeam petrecăreți și ai uitat de mine,
te-ai schimbat poate că toate te-au obligat în fine,
iubesc cartieru’ ăsta că-mi aparține în întregime,
am crescut și unii au mers la muncă frate,
alții și-au găsit de lucru tot aici la bloc în spate,
copii care vin din urmă nu sunt la fel ca noi,
în fiecare zi pe mess fără vreun interes și mai ales,
că nopțile devin tot mai tăcute timpul trece,
fără țipetele noastre să se știe că petrecem,
nu-i mai vezi de treabă toți au impresii de fraierii,
îmbrăcați în roz la genu’ feminin îi sar în aer,
singurii care merită respect sunt puțini,
de la noi din cartier au plecat cei mai tari îi privim,
ca pe niște idoli învățăm de la ei,
din Confectii pleacă piesa asta de la cei grei.
Refren:.
Încă pot să zâmbesc că străzile îmi stârnesc,
amintiri cu strada unde și azi obișnuiesc să stau,
cu băieții care s-au decis ca aici îmbătrânesc,
e cartierul meu pe viață și îl iubesc