Miezul nopții, o foaie, un pix și-un gând,
Scriu gândindu-mă la tine rând după rând,
Ești captivă în sufletul meu și chiar stai bine,
Crede-mă, mamii, te vreau doar pe tine,
Să stăm doar noi doi fără să ne pese de restul,
Când îți e greu, eu să-ți fiu scutul,
Să am grijă de tine ca de ochii din cap,
Să mă ții lângă tine până-n ultimul ceas,
Visul meu sublim o să devină realitate,
Când o să-ți spun „Te iubesc” în mii și mii de șoapte,
Timpul și spațiul n-o să mai aibă rost atunci,
Ca doi copii s-alergăm prin ploaie uzi,
O să dau totul doar ca să-ți fie bine ție,
O să-ți prind în păr cele mai strălucitoare stele.
Maybe I’m busy all day it’s true
But my heart stil beat and it beats for you.
Ref:
Aș vrea să treacă anii ușor cu tine de mână,
Când e greu să plângem amândoi sub clar de lună,
Să fiu lângă tine mereu, n-am să te las,
Împreună la rău și la bine pan’ la ultimul dans.
Timpul o să stea în loc doar pentru noi doi,
Când mă atingi nu simt nici frig, nici ploi,
Cu gândul la tine oricând, zi sau noapte,
Nu pot să respir dacă nu-mi ești aproape,
Liniștea mea peste cuvinte, atât de specială,
Aș vrea să-ți spun cât însemni, dar nu-mi ajunge-o coală,
Ești diferită de restul fetelor din peisaj,
Mi-ai dăruit un zâmbet și deja sunt în extaz,
Cu fiecare secundă îmi placi tot mai mult,
Ești cea pentru care aș cânta chiar de-aș rămâne mut,
Am acea privire și nu știu să mă controlez,
Sunt îndrăgostit, mamii, de ochii ăia verzi,
Ai apărut pe neașteptate, te-am așteptat o viață,
Tu ești și vei fi cea mai specială fată,
Ma semnez aici, da-mi mana, haide,
Ești raza de soare care ușor mă-nmoaie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament față de persoana iubită. Naratorul își dorește să petreacă o viață alături de ea, depășind orice obstacol și prețuind fiecare moment împreună.