Câtă lume-i pe drum
Toți zic că mă țin fudul
Da’ eu tot în ciudă fac
Și în seamă nu îi bag
Lume, cât ești de frumoasă
Dar cu mine ești ciudoasă
Uneori, neagră taciune
Că mă ții doar în minciuni
Și mi-am pus în gândul meu
Să v-arăt cine sunt eu
Toți veți știi când o-ți vede
Că nu-i de ici-cole
Trebe’ musai să mă duc
Și toate gurile s-astup.
Azi îi miercuri, mâine-i joi
Mâine-i târg la Dorohoi
La târg vine multă lume
De prin satele vecine
Vin și tineri și bătrâni
Și eu printre mulți vecini
Cam la vremea prânzului
Să rup gura târgului,
Și-am zis la nevasta me’
Da’ frumos ne-am îmbrăca
Ia și te gătește bine
Să se mire întrega lume
Din călcăi pân’ la grumaz
Să crape toți de necaz.
Măi bărbate, tu știi bine
Că ești într-un sat cu mine
Că zestrea mi-o fost subțire
Am doar poalele pe mine
Ai știut că nu am vaci
Numa’ poale lungi și largi
Și pruncuțu-n leagănel
Nu mă pot bărbate duce
Vecinii mi-s veninoși
Cum sa ies așa din casă
Lasă nu te necăji
Că lumea-i rea, n-o poți opri.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj care sfidează opiniile celorlalți și se pregătește să impresioneze la târg. Dialogul cu soția dezvăluie și o latură mai vulnerabilă, legată de statutul social și invidia vecinilor.