Ardă-te-ar focu’ de birt
Multă lume-ai sărăcit
Că nu-i zi de la Dumnezeu
Să nu bea şi omul meu,
Plâng copiii şi mă-ntreabă
„Şi azi tata are treabă?
Că de când nu l-am văzut
Că stă la lucru prea mult..”.
Ard-o focu’ băutură
Că-i otravă pentru gură,
Pentru gură, pentru cap,
Aş plăti de ea să scap.
– Nu te jelui femeie
Că nu-i om ca să nu beie,
De bei numai cât poţi duce
Ţi se pare viaţa dulce.
– Te grăieşte lumea-n sat
Că te vede numai beat
De se-ntreabă şi crâşmariu’
De unde-ţi câştigi tu banu’?
– Ce are lumea cu mine
Că nu necăjesc pe nimeni
Şi când beau ultimul şfanţ
Crâşmariul m-azvărle-n şanţ.
– Ardă-l-ar focu’ pahar
Mi-o făcut traiul amar,
De-o vreme mă tot gândesc
De pahar să-l lecuiesc
Că nu bea bărbatul meu
Că-i pâinea lui Dumnezeu,
Dar cu alţii s-o găsit
Şi rău mi l-o-mbolnăvit,
Ajuta-mă Doamne Bun
Să-l aduc pe drumul bun
Căci copiii îl aşteaptă
Seară de seară în poartă,
Băutura-i păcătoasă
Uiţi toţi cei dragi de acasă,
Am să plâng şi-am să ţin post
Să-l ştiu iarăşi cum o fost.
Sensul versurilor
Piesa descrie drama unei familii destrămate din cauza alcoolismului. Soția imploră ajutor divin pentru a-și salva soțul și a-l readuce pe drumul cel bun, în timp ce copiii așteaptă cu dor întoarcerea tatălui acasă.