Hai la joc fete, flăcăi
Corăghește pe bătăi,
Prindeți-vă de bârneț
Cum se joacă-n Volovăț,
Hai la joc care cum știe
Pe loc nimeni nu rămâie,
Hai la joc care cum poate
Nimeni nu steie deoparte.
Că eu când mă prind în joc
Mă aprind ca lemnu-n foc,
Ca sămânța-n busuioc
De stă soarele în loc,
Zi-mi din trupcă o bătută
Că mi-i inim-amărâtă
Ține-o-așa până diseară
Poate-o scot din amăreală.
Că n-am jucat cât aș fi vrut
Că bădița n-o venit,
Și nici atunci n-am prea jucat
C-o venit c-am supărat,
Bade naiba te-o știut
Că nu vrei să joci mai mult
Pe picior te-aș fi călcat
Și boalelor te-aș fi lăsat.
Hai, opincă, bate, bate
Cu flăcăi din alte sate,
Sus opincă cât mai sus
Că soarele-i încă sus,
Du-te, bade, fă ce știi
Mie tot atâta mi-i
Fără tine pot trăi
Cu alții m-oi învârti,
Fugi de-aicea și-mi fă loc
Lasă-mă să mă slobod,
Fugi de-aici nu mă-ncâlci
Că ‘geaba-ți rupi papucii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fată care se bucură de dans și de petrecere, chiar dacă este supărată pe băiatul iubit. Ea își exprimă independența și dorința de a se distra cu alții.