Sofia Vicoveanca – Cine Ne-a Înstrăinat

Din morminte de străbuni
Aud glasuri de bătrâni
Poruncind să dăinuiască
Vorba dulce strămoșească.
Cine ne-a înstrăinat
Fie-n lume blestemat,
Piară-i rostul drumului
Și dulceața somnului.
Nicăieri, în niciun loc
N-aibă parte de noroc,
Dor de mamă să-l ajungă
N-aibă lacrimi ca să plângă.
Cine-o rupt frate de frate
N-aibă parte de dreptate,
Cine ne-o furat din țară
Ca frunza în vânt să piară.
Doamne, Mare Dumnezeu,
Ai grijă de neamul meu!

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea pierderii identității naționale și a valorilor strămoșești. Este un blestem adresat celor care au contribuit la înstrăinarea poporului și o rugăciune pentru protecția neamului.

Lasă un comentariu