Măi bădiță din Bosanci
Cu dorul tău să mă lași
Cu alta-l jumătățește
Că la mine nu-i nădejde,
Nu-i nădejde mai de mult,
Dar tu nu te-ai priceput.
Taci, inimă-n sânul meu
Nu te plânge de dor greu,
Fii, inimă, răbdătoare
Cum îi glodul sub picioare,
Fii, inimă, răbdurie
Cum îi colbul sub călcâie.
C-așa-i dat pe lume, dat
Cine-mi place, eu nu-i plac,
Cum naiba poate să fie?!
Cui plac eu, nu-mi place mie,
Pe cel drag nu-l văd cu luna,
Pe urât în toată ziua.
Pe badea care mi-i drag
La clacă-n seamă nu-l bag,
Dar cu-acel ce mi-i urât
Cu-acela grăiesc și râd
Că doruțul cui i-l port
Nu-mi trebe’ mai mare foc,
Când îi dulce, când amar
Și badea n-are habar.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă suferința unei persoane din cauza unei iubiri neîmpărtășite. Ea constată cu amărăciune că persoana pe care o iubește nu o iubește înapoi, în timp ce este curtată de cineva care nu-i place. Acceptă cu resemnare acest destin, încercând să-și ascundă durerea.