La crâșma cu poloboace
O dat vinul peste doage
Și bruma peste toloace.
Zi-mi și dumneata, scripcare,
Că mi-i dor de-o cântare
Și de-un păhăruț mai mare.
Când păharu-i cât margeaua
De-abia mi-o atins măseaua.
Cine-o vrea, pe lume-o vrea
Să fie cu mine-așa
La inimă l-oi ține,
La necaz i-oi da sumanul
Din chimir și gologanul
Și ne-om răcori aleanul.
De ce beau, de ce-aș bea
Cânt și joc cât oi putea.
Vinișor dac-am băut
Uit de rele și urât
Pe toată lumea sărut,
Și pe hât și pe frumos
Și pe-acela dușmănos
C-așa-i vinul dragostos,
De mă mir ce mi-o venit
Să sărut tot ce-am găsit,
Toate oalele din grindă
Și ulciorul cel din tindă.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera dintr-o cârciumă, unde vinul aduce bucurie și camaraderie. Naratorul își exprimă dorința de a cânta și de a împărți bucuria cu ceilalți, uitând de griji și împăcându-se cu toată lumea.