Cine nu-i mâncat de rele
Nu știe a cânta de jele.
Să mă puie să cânt eu,
Că-s mâncată de mult rău.
Gura mea din ce-i făcută?
Din cântec și vorbă multă.
Gura-mi cântă, ochii-mi plâng
De amar și de urât.
Cântă gură, cântă, cântă,
Nu căta că ești flămândă,
Că sunt altele sătule,
Și nu pot cânta ca tine.
Că acolo unde te duci
Numai voie bună-duci.
Cântă gură, cântă, cântă,
Nu-ți pară lumea urâtă,
C-acolo unde cânți tu,
Înflorește sufletul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă ideea că suferința este o sursă de inspirație pentru cântec. Chiar și în momentele grele, cântecul aduce bucurie și speranță, înfrumusețând lumea din jur.