Inimă, iartă-mă când
Te fac să suferi cu orice cuvânt,
Ştiu că te doare, dar îţi garantez,
Că te-aş smulge din piept să te bandajez.
Inimă, ce dracu se petrece?
Că de la o vreme te simt cam rece,
Te-ai hotărât, vrei să mă părăseşti,
Sau nu mai vrei deloc să iubeşti?
Inimă, uneori te aud
Cum plângi şi suferi nopţi la rând,
Până şi ochii tăi sunt trişti
Nu pot să-nţeleg cum încă rezişti.
Inimă, învaţă-mă să iubesc,
Te rog arată-mi unde greşesc.
Inimă, spune-mi ce să fac
Să-i spun că o iubesc sau mai bine să tac?
Dar nu mai contează,
Că i-am spus că de ea nu-mi mai pasă,
Că tu m-ai învăţat să iubesc şi să mint,
Când sunt rănit să zic că nu am nimic.
Inimă, vreau să îmi zici
Oare noi suntem inamici?
Inimă, hai zi-mi ceva
Că parcă eşti împotriva mea.
Inimă, de ce eşti aşa de proastă?
Laşi pe oricine să intre în lumea noastră.
Eşti speriată, înţeleg că ţi-e frig,
Mai ales că de o vreme nu mai simt nimic.
Inimă, nu te mai ataşa
Atât de uşor de oamenii din viaţa mea,
Că tu-i iubeşti şi ei ce fac? Pleacă.
Doamne, eşti atât de bleagă!
REFREN:
De ce eşti, inimă, bleagă?
Tu chiar crezi că nu-i nimeni să poată să te-nţeleagă?
Te rog io’ măcar încearcă
Să mai iubeşti încă o dată
Chiar dacă la final toţi pleacă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dialogul interior cu propria inimă, reflectând asupra suferinței și dezamăgirilor în dragoste. Vorbitorul se simte trădat de propria inimă, incapabilă să învețe din greșeli și mereu rănită de plecarea celor pe care îi iubește. În ciuda durerii, există un îndemn timid de a mai încerca să iubească.