! Od – Împăcare

Nu vreau acum decât
Să-mi fii alături ca la-nceput
Să-mi dai tot ce-mi doresc
Altfel o să te privesc, o să-ți vorbesc
N-a mai rămas decât dorința
Speranța să nu m-ajungă mâine umilința
Te sperie tot ce-ți spun
Îți vorbesc de parcă aș fi nebun.
Nu ești în stare să privești,
Gândești ca în genunchi te-am pus
Mi-ai spus că nu e ca-n povești
Am luat-o ca pe un refuz
Încerci să mă convingi
că tot ce fac e fad
M-ajuți, ba chiar mă-mpingi
Să sufăr doar, să cad.
Încearcă să visezi, încearcă să dormi
Învață să fii mai bun să nu te transformi.
Ce am? N-am nimic, mă prefac că mi-e bine
Am nevoie de tine
Și de-un nou început
Și-un viitor pierdut, la fel ca în trecut.
Suflet am pus și n-am gândit
Că mâine voi găsi-n oglindă un om răscolit
Plâng și gândesc cum să te-mpac
Să-mi dai trecutul înapoi mi-ar fi drag
Vreau să te fac să-mi dăruiești
zâmbetul cu care m-amăgești
Mă rog pentru o îmbrățișare
Și pentru o simplă împăcare.
Vezi tu, a venit și timpul meu
Nu mai sunt eu, nu mă mai privi ca pe-un trofeu
Nu încerca să-mi arăți că tu nu ai greșit
Nu încerca să-mi spui chiar acum că s-a sfârșit
Acum îmi este silă de tot ce-a fost cândva
Nu-mi vorbești tu, îmi vorbește conștiința ta
Nu mă mai vrei, bine, te înțeleg
Vezi tu, a venit și timpul meu
Nu mai sunt eu, nu mă mai privi ca pe-un trofeu
Nu încerca să-mi arăți că tu nu ai greșit
Nu încerca să-mi spui chiar acum că s-a sfârșit
Acum îmi este silă de tot ce-a fost cândva
Nu-mi vorbești tu, îmi vorbește conștiința ta
Nu mă mai vrei, bine, te înțeleg.
Iartă-mă.. nu am vrut să te rănesc
Minte-mă.. nu mai știu cum să-ți vorbesc
Crede-mă.. nu mai văd ce pot să fac
Uită-mă.. nu mai vreau mereu să tac.
Ce am? N-am nimic, mă prefac că mi-e bine
N-am nevoie de tine
Doar de-un nou început
Am un viitor pierdut, la fel și un trecut

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul și dorința de împăcare într-o relație destrămată. Vorbitorul oscilează între nevoia de a fi iertat și acceptarea faptului că relația s-a încheiat, reflectând asupra durerii și a pierderii.

Lasă un comentariu