Păntr-o mândră din Ardeal, măi, lalalala
Mi-am pierdut și clop și cal, dorule.
Mi-am pierdut și clop și cal, dorule.
Păntr-o mândră din Ardeal, măi, lalalala
Mi-am pierdut și clop și cal, dorule.
Clopu’ mi-am pierdut la Cluj, lalalala
Și calu’ cătă Lăpuș, și calu’ cătă Lăpuș, mai, lalalala.
Clopu’ mi-am pierdut la Cluj, lalalala
Și calu’ cătă Lăpuș, și calu’ cătă Lăpuș, mai, lalalala.
Nu știu cum mi-a fost norocu’, lalalala,
Și unde mi-oi afla clopu’, dorule
Nu știu cum mi-a fost norocu’, lalalala,
Și unde mi-oi afla clopu’, dorule
D-am o mândră în Cuzdrioara, lalalala,
Și mi-a face un clop iară, și mi-a face un clop iară, lalalala.
D-am o mândră în Cuzdrioara, lalalala,
Și mi-a face un clop iară, și mi-a face un clop iară, lalalala.
Da’ la murguț ce să-i spui, măi, lalalala,
Să să ducă-n drumul lui, dorule.
Da’ la murguț ce să-i spui, măi, lalalala,
Să să ducă-n drumul lui, dorule.
Că l-oi aștepta-n Beclean, lalalala,
Cu potcoave și cu ham, cu potcoave și cu ham, mai lalalala.
Că l-oi aștepta-n Beclean, lalalala,
Cu potcoave și cu ham, cu potcoave și cu ham, mai lalalala.
Și cu clopu’ susuoara, să nu-l uit la mândre iară, lalalala.
Sensul versurilor
Un tânăr își exprimă dorul după o fată din Ardeal, pierzându-și clopul și calul. El anticipează reîntâlnirea cu calul său în Beclean și promite să nu-și mai uite clopul la alte fete.