Tot colindau oceanul bătrânii corăbieri
Visând mari munți de aur, tainice averi
O plajă a iubirii pe-un țărm al nimănui
Și marginea pământului.
Tot rătăceau pe mări pierzând an după an
Le trimitea scrisori bătrânul Magellan
Și le spunea că bogățiile se ascund
Și că pământul e rotund.
Dar n-au găsit nimic în nici un colț de zare
Pământ și ape și furtuni
Tot ce-au aflat a fost că de pe mare
Se-ntorc la țărm doar oameni buni.
Tot străbăteau oceanul bătrânii corăbieri
Dar munții de sub ape nu ascund averi
O plajă a iubirii e-n pieptul ori și cui
Și-n marginea Pământului
Sensul versurilor
Piesa descrie căutarea zadarnică a unor corăbieri după bogății și idealuri, subliniind că adevărata valoare se găsește în experiența călătoriei și în bunătatea umană, nu în câștiguri materiale. Expediția lor se transformă într-o metaforă a căutării interioare.