Privesc în jurul meu și nu mai văd pe nimeni,
Privesc în jurul meu, nu te văd nici pe tine,
Și liniștea se lasă pe toată strada mea
M-aș întoarce acasă, dar nu mai e nici ea.
Îmi amintesc c-odată, eram cu toți’-aici,
Și îmi doresc nespus, să fim toți iarăși mici,
C-atunci nu era oră, să nu fim împreună.
Cum ne jucam prin ploaie, sau alergam de mână..
Fugeam cu toți’ de-acasă, chiar de știam deja
Că mama ne așteaptă la poartă c-o nuia,
Dar nu ar fi contat, câtă bătaie luam
Știind că toată ziua, faceam tot ce vroiam.
Plecam de dimineață și biscuiți mâncam
Cu temele-nvățate, la școală toți eram.
Și ca să vezi tu frate, cât de mult ne-am schimbat,
Noi cu ghiozdan la școală, voi cu taxi în parc.
Ovidiu, e greu să fii mare?
N-ai vrea să știi..
Dar au trecut mulți ani și ați crescut și voi
Și-ați început de-o vreme, să stați doar printre noi.
Și de privesc în jur, stați toți cu capu’-n jos
Și ce să vezi mai frate, au telefon bengos.
În școală toți acum, au tablet, n-au caiete
Și nu mai știe unu’, cum să conjuge verbe,
Iar de-i întreb pe stradă, cine-a fost Coșbuc
O’ să-mi arate-o stradă pe care să mă duc.
Toți ne dorim să creștem, asta când suntem mici,
S-avem și noi copii și-apoi să fim bunici,
Dar o s-ajungem frate, să spunem la nepoți,
În loc de o poveste, cum să facă roboți.
În schimb eu mi-aș dori, ca și copiii noștri,
Să crească fericiți, cum au crescut ai voștri.
Nu să creeze soft-uri, ci multe poezii,
Dar cred că vremea asta, nu va mai veni.
Ovidiu, ce telefon urât ai! (râsete)
Măcar al meu.. e telefon.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra diferențelor dintre generații, idealizând copilăria lipsită de tehnologie și exprimând îngrijorarea față de viitorul în care copiii sunt mai interesați de tehnologie decât de valorile tradiționale. Este un cântec despre nostalgia vremurilor trecute și teama de pierdere a inocenței.