Fac curat, în minte tre’ să îmi fac curat,
Imaculat, fiecare vers elaborat,
Fac curat, în suflet și în cuget când sunt presat,
Trebuie să repet ce am învățat, neurochirurg, tre’ să îi dau de cap.
Masca jos, nu văd niciun folos,
Să pretinzi că ești ce niciodată nu ai fost.
Masca jos, poate-i doar un film prost,
Când nu dai doi bani pe viață, parcă totu-i contracost.
De la copilul ce stă în casă și scrie texte,
Pân’ la adultul ce o face varză până îi iese,
Dar cade în plasă vesel că țese una mai tare,
Pe care o vede ca navod peștele cel mare.
Dar nu crede în oameni cu masca,
Ce lasă impresie falsă,
Pentru ce vrea tre’ să muncească,
Nu vine cât o să clipească.
Sună chicheic, ca un ringtone de 3310,
Lanterna Verde nu vede că pot să o am la deget,
Dar lasă masca jos când alții nu vor să încerce,
Prezentul prinde aripi, dar simte că timpul trece.
24 în buletin, 24 pe Fossil,
Își rupe capul, nu sta chill,
Analizează, intră în film,
Nu crede în destin, meschin,
Dar îl are la mână, clavecin,
Nu se lasă pentru un v****,
Că are de scris încă pagini.
Încă pe atât, cam două decade,
Prinde curaj, se ridică de cade,
Vede petarde, dar stă deoparte,
Când cuprinde totul, iese ca la carte.
Sensul versurilor
Piesa explorează procesul de autocunoaștere și necesitatea de a renunța la măști pentru a trăi autentic. Vorbește despre perseverență în fața obstacolelor și importanța muncii pentru a-ți atinge obiectivele, respingând ideea de a te baza pe aparențe sau noroc.