Era totul ok, nu voiam să se termine
Chiar nu știu ce dracu se întâmplă cu tine
Amintirile rămân chiar dacă timpul zboară
Și nu te pot scoate din vis și asta mă omoară
Am rupt și pozele cu noi
Te-am scos din mintea mea, nu mai privesc înapoi
Îmi pare rău dar e alegerea ta
Poate-i mai bine așa, îți respect decizia
Se pare că acum am și eu inimă de piatră
Vrei să mă întorc la tine? Ok, așteaptă
Ești la fel, la fel ca celelalte
Atât de falsă, încât le-ai întrecut pe toate
Ochii tăi mințeau când spuneai că nimic nu ne desparte
Când îmi promiteai iubirea în șoapte
Vorbe dulci în fiecare noapte
Nu credeam că o să ajungem atât de departe
Și uite-mă cum am plecat, n-am zis nimic
Am încercat să uit că tu ești tot ce mi-am dorit
Și nu mai vreau nimic din tot, e clar
Ai abandonat atunci când eu chiar te credeam
Și ai ales calea ușoară baby
Ai crezut că tot trecutul nostru zboară baby
Și uită-ne ajunși din nou în față
Te plângi, dar eu nu-ți mai dau importanță
Te rog, nu-mi cere să te cred că nu e drept
Și nu mai reproșa că nu mai am pic de respect
Yo, ai plecat ca vântul
Și te-ai întors acum de parcă ar dispărea pământul
Și e ok, îmi vine să râd
Și mă amuz când tu îmi spui, chiar nu mă vezi că plâng?
Dar știu ce tre’ să fac când dau de tine
Te ocolesc, te pup, pa pa, ramai cu bine.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unei persoane după o despărțire dureroasă, marcată de minciună și abandon. Protagonistul exprimă inițial regret, dar ajunge la o stare de indiferență și chiar amuzament față de suferința fostei partenere, alegând să meargă mai departe.