Lume, ghici de ce-am albit
Că doar n-am îmbătrânit,
Și la mama n-am trudit
Nici la tors, nici la prășit
Așa că tare m-am trecut
De necaz și de dor mult,
Lume și iar lume, tinerețea mea,
Că multe-n suflet am strâns
Și pentru toate am plâns,
Lume și iar lume, tinerețea mea!.
Am fost floare de bujor
Și mi-am dus viața cu dor,
Tot cu dor și cu oftat
Și tot cu capul plecat,
Când mai bine m-am uitat
Tinerețea mi-o zburat,
Lume și iar lume, tinerețea mea,
Am luat ochii din pământ
Tinerețea mi-o trecut,
Lume și iar lume, tinerețea mea!.
Pe drumul care am mers
Doar necazuri am cules
Și de câte-am întâlnit
Ca omătul m-am albit,
Azi un fir și mâine-un fir
Și mi s-o părut puțin,
Lume și iar lume, tinerețea mea,
Azi un pic și mâine-un pic
Și-am tot zis că nu-i nimic,
Lume și iar lume, tinerețea mea!.
Ce folos de-atâta plâns,
Anii cei frumoși s-or dus,
Ce folos de-așa suspin,
Anii tineri nu mai vin?!
Înapoi de i-aș avea
Nicio lacrimă n-aș da,
Lume și iar lume, tinerețea mea,
Nicio lacrimă n-aș da
Că tot nu s-ar merita,
Lume și iar lume, tinerețea mea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul pentru o viață trăită cu suferință și dor, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderii tinereții. Vorbitorul realizează că, deși a trecut prin multe greutăți, nu ar schimba nimic, deoarece experiențele, oricât de dureroase, au contribuit la formarea sa.
