Și iar verde și-un dudău,
Dacă ești bogat, îi greu,
Dacă ești sărac, îi rău,
Tot mai bine-i cum sunt eu,
Eu și cu Haldan al meu:
Nu ținem socoată
Cum îi lumea toată
Numai bine să ne meargă,
Cu două fasole
Și trei barabule
Și mă țin și eu de lume.
Strigătură:
Tot mai bine-i om de rând
Să nu fii gol, nici flămând.
Hai, Haldane, să jucăm,
Oi n-avem, brânză mâncăm,
Păpușoi nu cumpărăm,
Nici avere nu facem,
Vină după mine
Că te-oi ține bine,
Nu te mai uita la lume,
În brațe te-oi strânge,
Ți-oi da lapte dulce
Numai vacă de-i aduce.
Strigătură:
Crâșmărița lată-n șele
Ți-o mâncat vacile tale
Și vițeii de la ele.
Bine-i șede lui Haldan
Cu ciubote de curcan,
Cu cămeșa fără stan
Joacă cu pielea-n suman,
Dar și eu i-oi face
Cum mie îmi place
Cojocel din pielea vacii,
Cămeșă-mbumbată
După gât legată,
Șapte noduri înnodată.
Strigătură:
Cizmele și pălăria,
Asta-i e gospodăria!
Ia spuneți-mi voi amu’:
Să-l iau pe Haldan ori nu?
Că și eu am să vă zic
Cu ce zestre mă mărit:
Șiruri de mărgele,
Buze subțirele
Și cu multe rumenele,
Și-oi lua scripcarii
Să cânte mai tare
Să fim ca toți gospodarii.
Strigătură:
Bate-i, Doamne, și-i trăznește
Câți aleargă după zestre
Și fac din babe neveste,
Pe mine Haldan mă ia
Că i-s dragă, dragă prea!
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață simplă la țară, plină de veselie și dragoste. Fata își exprimă bucuria de a fi iubită de Haldan, indiferent de avere, și își imaginează nunta lor ca pe o sărbătoare a comunității.