Foaie verde, foaie lată,
S-o dus badea la armată,
Stau părinții, stau și eu,
Mama mea,
Și de dorul lui mi-i greu.
Și m-oi duce sus la munte
Să văd trenul unde-l duce,
Îl duce și-l ocolește,
Mama mea,
În cazarmă mi-l oprește.
Badea-mi făcea cu mâna,
Eu fluturam batista:
– Mândruliță, nu uita,
Mândra mea,
Și nu mi te mărita!.
– Du-te, bade, la armată
Și să vii ‘napoi îndată,
Că te-aștept, bădiț-al meu,
Badea-al meu,
Că-s fată din satul tău!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete al cărui iubit a plecat la armată. Ea își exprimă loialitatea și promisiunea de a-l aștepta să se întoarcă.