Din stradă și-a luat și harfe și tupeu,
Și dacă și-o ia, devine copilu’ lui Dumnezeu,
Derbedeu de mic, cum să se schimbe?
Când îl duceau în iad dimineața să se plimbe,
Simple cuvinte, e băiat de cartier!
Și-a luat lumea în cap să treacă cu ea de cer,
Ce calorifer să-i dezghețe inima,
Nu există așa ceva când își trage linia,
Când aprinde țigara, prin fum vede orașul,
Vede brigada, gata, cum se execută marșul,
Ochii lui negri, de mic sunt în doliu,
Masa îi vagaboantă, tacsu îi polițist notoriu,
Cum să iubească lumea din jurul lui,
Că poate să-l liniștească numai iarba dintr-un cui,
Și-l vezi sărac lipit, a fost lipit întotdeauna,
Da’ niciodată n-a plecat fără să-și prindă mâna.
Refren x2 :
Cred că-l știi și tu, l-ai văzut prin cartier,
Când erai copil, sigur te fereai de el,
Mereu te întrebai cum supraviețuiește,
Cum rămâne tare când pe nimeni nu plătește.
Cunoaște multă lume acum că știe să vorbească,
Strada l-a învățat, și el a stat cu ea să nască,
Nu e singurul copil crescut de asfalt,
Știe foarte bine pustiul, nu e la primul salt,
Când era mic, râdeau de el copii de bani gata,
Acum îi bate rău de tot când îi se pune pata,
Viața de ceva timp, face parte din familie,
Se știe, poliția, mereu o ia la m***,
Sărăcie și mizerie, cunoaște zona,
Dar nu vrea să cunoască nici Roma, nici Barcelona,
Ramâne aici, s-a obișnuit deja,
Știe pe toată lumea, nimeni nu l-ar deranja,
E altceva, când ai respectul câștigat,
Că merge liniștit, nu ține capul plecat,
Nu-l interesează dacă-i bine îmbrăcat,
Pentru că încă știe cum e să meargă dezbrăcat.
Refren x2 :
Cred că-l știi și tu, l-ai văzut prin cartier,
Când erai copil, sigur te fereai de el,
Mereu te întrebai cum supraviețuiește,
Cum rămâne tare când pe nimeni nu plătește.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui băiat crescut pe străzi, marcat de sărăcie și lipsuri. El învață să supraviețuiască și să câștige respectul în lumea dură a cartierului, refuzând să se schimbe sau să plece.