Elena Gheorghe – În Bucăți

Refren: Te ascund în sufletul meu
Nu mai vreau să te rănesc
Dar tu mă rupi în bucăți
Fiindcă vrei să te găsesc.
x2.
Pui capul în pământ, ca un copil, și vii spre mine
Iubirea ta nu are limite, a mea nu-ți aparține
Am sufletul amanetat și sunt setat, blocat, marcat
Și tot ce-ți spun aș vrea ca să nu fie adevărat
Am să încep prin a mărturisi că te-am mințit
Nu eram prea bine psihic când te-am întâlnit
Am găsit în tine un refugiu față de probleme
Erai o oază în deșert, mi-ai spus „Intră, nu te teme”
Așadar propun să nu ne mai mințim frumos
Și tot ce a fost, a fost, și n-are rost
Să pierdem timpul cu regrete
Și să lovim cu pumnii în perete
Refren:
Te ascund în sufletul meu
Nu mai vreau să te rănesc
Dar tu mă rupi în bucăți
Fiindcă vrei să te găsesc.
Mă simt ca mother f***g în arhitectul groazei, minunat
Am construit un zid urât și gri și într-un final te-am izolat
De prieteni, de familie, tot ce conta
Tot ce avea sens și logică în viața ta.
Dă-mi o secundă, aș vrea să dorm
Dar timpul ăsta-nvarte creierii de zici că-i metronom
Și tu vii chiar atunci să-mi amintești că
Ca n-am făcut, ca nu am fost, că-s prea tăcut, că s-a văzut.
Și eu îți spun „Oprește-te, nu e momentul potrivit”
Dar tu trezești în mine un monstru imposibil de oprit și mă agit
Vorbești răstit, dar timpul stă pe loc
Chiar în momentu-n care te-am lovit.
Te ascund în sufletul meu
Nu mai vreau sa te ranesc
Dar tu ma rupi in bucati
Fiindca vrei sa te gasesc
x2.
Ce-a fost, a fost
Poate-i mai bine așa
Da, da, da, poate-i mai bine așa
Ce-a fost, nimeni nu poate schimba
Nu, nu poate schimba, nu poate schimba.
Ce-a fost, a fost
Poate-i mai bine așa
Da, da, da, poate-i mai bine așa
Ce-a fost, nimeni nu poate schimba
Nu, nu poate schimba, nu poate schimba.

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație toxică în care ambii parteneri se rănesc reciproc. Naratorul își exprimă regretul pentru minciunile și izolarea impusă partenerului, dar recunoaște și rolul acestuia în conflict.

Lasă un comentariu