Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afară sau în vis?
Te-acoperise ploaia în șaluri străvezii?
Zăream la glezne, prinse, inele aurii.
Și brâul plin de astre ți l-am zărit deodată,
Când fulgerul o clipă sub geam a luminat!
Din tamburine stinse ca picurii sunai.
Era târzie noaptea și-n ritmul lor dansai!
Se deslușeau doar astre pe brâul auriu,
Și cum se mlădiază mijlocul străveziu,
Inelele de aur la glezne luminând
Necontenita fugă a pașilor, crescând.
Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,
Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea.
O, prea curând și dansul și noaptea se trecu,
Și nu știu dacă ploaia o fi dansat, ori tu.
Sensul versurilor
O experiență nocturnă onirică, plină de simbolism și mister, unde dansul, ploaia și figura Salomeei se contopesc într-o atmosferă stranie. Naratorul se trezește într-o lume incertă, unde granițele dintre realitate și vis se estompează.