Ektro – Omenirea

Strofa întâi:
Când dragonii scuipă flăcări, lumea se panichează
Și fuge, fără să știe ce urmează. Ajunge!
Prea multă lașitate, invidie între semeni
Plantează, apoi culegi ce semeni!
Da, știu, unii vor totul de-a gata
Da’ fără pic de sudoare n-ai cum să-ncarci cu lopata.
Dumnezeu face plata, are flăcări în cuvinte
Focu-i arde pe unii, pe alții îi coace la minte.
Exact! Heh! Pe unii ar trebui să-i doară
Bătaia soarelui și să se roage să moară
Sunt ăia care pun bețe-n roate și coarne
Și cred că esențele tari se păstrează-n bidoane.
Sunt ăia care ling unde au scuipat și ard
C-au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Le-aș pune la gât cravata ce coboară din grindă
Bă, când vorbiți de alții, v-aș arăta oglinda!

Refren:
Fiecare avem menirea de-a schimba omenirea
Tre’ să coboare ura, ca să urce iubirea
În trenul vieții stau pe scaun cu fericirea
Un simplu călător, tovarăș cu nemurirea. (x2)

Strofa a 2-a:
Unii se tem de viață, alții se tem de moarte
Da’ ambele-s arte, ia-le, privește-le în parte!
Împarte colțul de pâine c-un om, apoi c-un câine
Și-alege-l pe cel care-ți rămâne fidel.
Ție dacă-ți spun „Pleacă!”, nu mă-ntreba „De ce?”
Ai făcut tu ceva ce acum mă lasă rece.
Preferam pumni decât pumnale-n inimă,
La figurat, desfigurat, îmi repetam „Fii bărbat!”
Doamne, dă-mi lacrimi de ceapă, alea n-ating sufletu’
Nu lasă cicatrici, trec repede, știi și Tu!
Am lăsat oameni să plece, nu m-am opus, nu-s genu’
Fiecare alege cu cine-mparte oxigenu.
Tu-nvață să oferi fără s-aștepți ceva la schimb
Te-ntâlnești cu norocu’ doar dacă ajungi la timp.
Poteca fericirii mele-i pavată cu smaralde,
Că unii au visuri mărețe, alții speranțe deșarte.

Refren:
Fiecare avem menirea de-a schimba omenirea
Tre’ să coboare ura, ca să urce iubirea
În trenul vieții stau pe scaun cu fericirea
Un simplu călător, tovarăș cu nemurirea. (x4)