Să fii hrană peștilor
Și rugină pietrelor
Du-te bade, duce-te-ai
Nu lăsa apa să stai
Să fii hrană peștilor
Și rugină pietrelor
Să te spânzuri de curele
La streașina casei mele
Să te vadă o lume întreagă
Că ți-am fost odată dragă
Să te-ngrași ca scândura
Să fii rumen ca ceara
Murgul să se poticnească
În creștet să te trântească
Și-atuncea să ai noroc
Când o sta soarele-n loc
Și din apă e și foc
Și din aburi e și foc
Să te-njunge bade rău
Ca pe mine gândul tău
Când o fi la miez de noapte
Să te ia dureri de moarte
Du-te bade, duce-te-ai
Nouă ani pe nouă căi
Nouă căi să obosești
Ca mine să nu găsești
De-i găsi o mai frumoasă
Tu cu ea să nu faci casă
De-i găsi o bălăioară
Să dea Dumnezeu să moară
Și-atuncea să ai noroc
Când o sta soarele-n loc
Și din apă e și foc
Și din aburi e și foc
Când o sta soarele-n loc
Când o sta soarele-n loc
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de răzbunare și blestemul asupra fostului iubit, dorindu-i suferință și ghinion. Versurile sunt o combinație de elemente folclorice și o exprimare intensă a durerii și a resentimentelor.