Ușă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat și a ieșit prin prag?
Al cui zâmbet ți-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?.
Ușă,
De câte ori ai scârțâit când te-ai deschis,
Tu ascundeai și boală, și liniște, și bucurie,
Cunoșteai pe toți pe care i-ai închis
Și trează ai stat în zorile albe, în noaptea târzie.
Ușă,
Tu știi că de câte ori veneam în zori
Pășeam tiptil cu zâmbet pe buze, în mâini cu flori,
Și tremurând te rugam să mă închizi cu ea,
Cu dragostea și femeia mea.
Și ceea ce atunci ai închis
Se făcu cântec, se făcu vis.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor și emoțiilor legate de o ușă, martoră a intrărilor și ieșirilor din viața naratorului. Ușa devine un simbol al dragostei pierdute și al transformării acesteia în cântec și vis.