Emjay – Nu Pleca

Refren x2:
Spune-mi ce vrei, am să te-ascult
Ce vrei să-mi iei, mă simt pierdut
Căci dintr-o lovitură, tot ce-am avut
S-a risipit prin ceață, a dispărut

Strofa 1:
Tu nu-nțelegi, nu poți să vezi, cât poate să doară
Mă las purtat de vânt, c-un suflet frânt și timpul zboară
De fiecare dată, mă prăbușesc încet
Sunt sincer, cer iubire, greșesc, sper să pricep
De ce ți-e teamă, nu scapi, mereu se-ntâmplă
Iar când ești la pământ, groapa-i tot mai adâncă
Ce vrei să-mi faci, tu mi-ai da lumea peste cap
Chiar nu-nțeleg nimic, sunt prizonier, n-am cum să scap
Trag, zi de zi, să pot să rămân în picioare
Iar tu, distrugi tot ce-am, printr-o simplă mișcare
Mă doare sufletul, am inima-n bucăți, e clar
Nu-ți cer să mă iubești, poate nu merit, e-n zadar
Ești tot ce am, sau ce-am avut, nu pot să neg
Mult prea confuz, chiar nu pot să-nțeleg
Și nu-i corect, accept, dragostea nu-i un joc
Dar in sufletul meu, știi bine, ești pe primul loc

Refren

Strofa 2:
Chiar și prin foc, aș trece dar rămân tot mai rece
Aș da tot pentru tine, dar nimeni nu-nțelege
De ce-mi faci rău, parc-ai face-o dinadins
Știi bine că te vreau, și totuși nu te-ai prins
Căci fără tine, nu-i la fel, n-am ce să fac
Știi că nu vreau să pleci, rămâi, nu vreau să tac
Sunt vinovat, nu cred, nu văd unde-am greșit
Rămân sincer, știi bine, iubesc tot ce-am iubit
Dar am simțit, cum cerul, s-a-mpărțit în bucăți
Iar inima-mi suspină printre atâtea greutăți
Ești singură, nesigură, știu că inima-ți cere
Prin orice gest făcut, poți să produci durere
Am fost mereu prezent, am fost acolo să te-ascult
Eu nu-s ca restul, vezi tu, n-am de ce să te insult
Căci tu alegi, ce vrei să faci, eu nu te țin, dar vezi
Pe cine să iubești, ai grijă în cine te-ncrezi

Refren

Final:
Te strig dar nu m-auzi, nu mă asculți
Întoarce-te-napoi, de ce te-ascunzi
Am înțeles din prima, nu tre’ să te scuzi
Dar nu-i greșeala mea, să nu m-acuzi

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și confuzia resimțite în urma unei despărțiri. Naratorul se simte pierdut și neînțeles, implorând persoana iubită să nu plece și încercând să înțeleagă motivele acestei despărțiri.

Lasă un comentariu