Cei ce m-au înțeles măcar puțin
I-am putut număra pe degetele unei mâini
Restul câini și spâni
Te voi înțelege dacă o să mă amâni
Ești un refugiu pe care-l văd
Când nu văd nimic altceva
Căci iar găsesc câte un tertip
Să te evit
Să nu ridic ochii din mizerie
Amintirile mi le șterg cu o puzderie de greșeli
Să-mi pară rău a ajuns un obicei
Cei ce mă iubesc și m-au iubit
I-am alungat cu vorbe grele
Aș vrea să-mi derulez viața
Și s-o restaurez cu divine vopsele
Să cufund în tot ce ochii au visat
Să respir parfumul fericirii
Fără a mai da atenție măsurii iubirii
Să-i oblojesc aripile rănite de ura ce-mi arde trupul
S-ascult cu atenție ce mă-nvață timpul
Ce-mi arată anotimpul
S-ascult o voce ce-mi vrea binele
Fă-mă să înțeleg o dată pentru totdeauna
Că fiecare pas greșit mă face tot mai străin de mine însumi
Că prin clipe vândute ieftin
Nu fac decât să-mi pătez inima
Iar cine m-a privit sincer în ochi
Adu-mi-l mai aproape
Știu că mă cred prea tare
Știu că omul e decât un orb ce se îndreaptă spre mare
Și deși îi simte briza pe chip, stors de vlagă, pe plajă îi moare
Sunt prea multe lucruri care vin și trec la fel de repede
Și doare
Știu că orice cuvânt duce la neînțelesuri
Pentru o mie de drumuri, o mie de mersuri
O mie de versuri, o mie de chipuri
O mie de gânduri, un singur suflet
Și simt cum o iertare este cerută
De o mie de păcate printr-un plânset
Și știu că vreau să mă ajuți să fie liniște
Să simt că începutul încă mai domnește în mine
Frământat de o mie de vânturi
Arată-mi calea spre bine, drumul spre mine
Arată-mi calea spre bine, drumul spre mine
(calea spre bine.. drumul spre mine.)
Pur și simplu, pur și simplu
Eu pur și simplu vreau un simbol
Care să-mi organizeze viața
Vreau ca lumea să mă înțeleagă
Fără să-mi judece prestația
Vreau ca inspirația să-mi fie nelimitată
Vreau ca al meu coleg de bancă să nu se mai prefacă
Și nu vreau să mai cunosc persoane ce știu că n-o să-mi placă
Vreau un pumn de prieteni
Iar de restul n-o să-mi pese dacă ei mă văd ca pe o pată neagră
Totodată, vreau să fac diferența între rău și bine
Iar dacă mi-ai fi fals, atunci vreau să pot privi prin tine
Vreau să cred că nu mă încred într-o cauză pierdută
Și vreau ca cel ce ascultă să simtă
Și să se regăsească în aceste cuvinte
Să ia aminte, să-și dorească și el la rândul lui
Ceva ce pentru el pare perfect
Și totuși, cu toate aceste, aș vrea ca și el să existe
Sau măcar să nu mi-l mai imaginez în ipostaze triste
Și vreau doar o clipă de meditație
În care să ajung să mă cunosc
Fără să îmi pară rău de ceea ce știu și de ceea ce văd
Fără să-mi țin sufletul închis de propriul meu lacăt
Și vreau să capăt o conștiință
Care să-mi dea pace în somn și-n vis
Vreau să scriu și vreau ca totul să fie al meu scris
Vreau să-mi doresc o mie de lucruri
Peste fără întrebări, alte zeci de teste
Vreau să scap de frica de a le pica
Vreau ca firea-mi să nu știe ce-i nelămurirea
Vreau să fiu sigur să știu ceea ce vreau
Iar dacă vrei să simt o picătură de gust amar
Am să-ți urez să trăiești măcar o secundă
Din propriul tău coșmar
Și aș vrea să nu mai existe afacere
Ci doar plăcere
Aș vrea ca totul să fie o continuă mișcare
Și chiar dacă pentru mulți înseamnă doar pline scrumiere
Eu numesc fiecare idee o țigare ce-o voi stinge
Și mă întreb cine ajunge să le mai numere
Sensul versurilor
Piesa exprimă o introspecție profundă asupra greșelilor din trecut și o dorință arzătoare de schimbare și autodescoperire. Vorbitorul aspiră la o viață mai bună, ghidată de înțelepciune și pace interioară, și își dorește să lase o amprentă pozitivă asupra lumii.