Uneori îmi spun lucrurile nu au sens, [n-au sens frate.]
Sătul de-atâta mers, de atâta sudoare, și lacrimi de șters.
Lumea nu e pură și bună, e-un loc plin de zgomot și ură și dură,
Și mă enervează că toți tac și îndură,
Și-aia care vorbesc, o fac mult și prost și fură,
De la toți, de la vii, de la morți, ne-am zis cândva că poți
Să trăiești fără să greșești față de morala ta,
Dar sunt plini de boala ta, lume proastă și urâtă
Că în aia mă transform și eu că e mult prea greu să te refuz,
Și fiecare păcat lovește sufletul meu ca un obuz, ca un obuz.
Nu vreau să devin un om obtuz, care înjură într-una undeva în autobuz,
Sătul de corupție și crime,
Și dacă nu mă înțelegi, sunt sătul și de tine.
Refren:
Nu mai vreau să dau, tot ce-i mai bun în mine
Și la schimb să iau, zilele astea de stres pline.
Nu mai vreau să dau, tot ce-i mai bun în mine
Și la schimb să iau, zilele astea de stres pline.
Am zis să le dau o șansă să iasă din transă,
Să vadă că planeta e pe jumătate moartă prin luneta lor,
Mi-a răspuns vocea lor și mi-a zis „N-avem nevoie de tine Praetor”
Oricum trăim numai un pic, așa că o să nimicim tot,
Dar uite un plic să taci din gură,
Fiecare om are o măsură, dacă nu-i deajuns întinde mâna,
Și-ți vom oferi o parte din lumea ta,
O cadă într-un ocean să te scalzi în ea,
Și să te simți bine că trăiești numa’, numa’, numa’, numa’numa’ pentru tine.
Că viața numa’ una e [numa’ una e numa’ una aaa] și trebuie să-ți fie bine,
Să fii și tu cineva, nu să fii oricine.
Hai întinde mâna tine, hai întinde mâna tine și..
Refren:
Nu mai vreau să dau, tot ce-i mai bun în mine
Și la schimb să iau, zilele astea de stres pline.
Nu mai vreau să dau, tot ce-i mai bun în mine
Și la schimb să iau, zilele astea de stres pline.
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea față de o lume coruptă și plină de ură, unde eforturile sunt în zadar și stresul este constant. Artistul refuză să mai ofere tot ce are mai bun într-un astfel de context, simțindu-se copleșit de negativitate.