Când nu iubește, inima-i un sloi;
Și când iubește, e-o văpaie vie.
Acesta-i răul. Dar din două rele
Care-i mai bun?.. doar Cerul știe!
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea iubirii, oscilând între frigul lipsei acesteia și ardoarea prezenței ei. Se pune întrebarea dacă există o alegere corectă între cele două stări, lăsând răspunsul în seama destinului.