Pavel Stratan – Când Eram Mititel

I:
Când eram mititel
Tata mă bătea
Nu știu pentru ce
Dar sora mă pişea și ea
Parcă tot făceam ca lumea
Peste tot dădeam
Curățam iară prin curte
Și la pui dădeam
Nu mai zic de rațe
Porci erau vreo trei
Nu mai zic de vaca Floarea
Și vițelul eu
Rața o duceam la baltă
Vaca la păduri
Nici de porci nu stăteam în lături.

Refren:
De câte ori mă uit la cineva mititel
De atâtea ori mi-aduc aminte, parcă-s eu
Și-așa de tare aș vrea să fiu în locul lui
Da’ înțeleg că-i prea târziu
Și ce-o fost d-amu nu-i
Și-așa de tare aș vrea să fiu în locul
Măcar un ceas de vreme
Da’ înțeleg că-i prea târziu
Și ce-o fost d-amu nu-i..

II:
Anii îmi cuprind
Vârsta tot mai greu
Când mă uit nu-mi vine a crede
Că ăsta-s eu
Cel care fugea de-acasă
La cireșii copți
Unde-mi făceam părinții
Să nu doarmă nopți.

Refren:
Și ce-o fost d-amu nu-i..
Și ce-o fost d-amu nu-i..

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra amintirilor din copilărie, cu un amestec de nostalgie și regret. Naratorul își amintește de zilele petrecute la țară și își exprimă dorința de a se întoarce în acea perioadă, realizând însă că este imposibil.

Lasă un comentariu