Pavel Stratan – Banii

Eu cu fratele și sora din saltar, de la masă,
I-am furat lu’ tata banii și-am fugit de-acasă.
N-or trecut nici două zile, tata când îi cată,
Banii nu mai sunt acolo unde-au fost odată.
Unde-s banii, mă întreabă tata cu răbdare,
Nu știu, tată, știe poate fratele mai mare.
Poate banii din saltar i-o mâncat vreo mâță,
Poate Ghiță știe unde-s, haidem la dânsul.
Dar în timpul ăsta, Ghiță curăță o nucă,
Când o văzut că tata vine, o-ncercat să fugă.
Tata când o văzut că fuge, l-o pălit cu palma,
Ghiță n-o dovedit măcar, să strige… mama.
Tata mult nu rabdă și începe să se-nnerveze,
După ce degeaba Ghiță o luat-o-n freză.
Vrei să numeri bani, dar dacă nu-s, nu poți să-i numeri,
Tata se uită la noi, noi strângeam din umeri.
Gata, tată, știu, în urmă cu vreo două zile,
Pe la noi pe-acasă ziua o trecut Vasile.
Chiar și azi l-am văzut la apă se ducea cu mânzul,
Poate el de bani să știe, haidem la dânsul.
Merge tot ca pe roțile când speranța crește,
Am ajuns și la Vasile cât ai zice „pește”.
Fără nici o gălăgie se petrece drama,
Dacă și ceva se aude, se aude… mama.
Banu’ nu ușor se face, dar ușor se pierde,
Mai ales în casă dacă ai în cine crede.
Nu zic, poate pe la alții altfel merge roata,
Cel puțin așa se întâmplă între noi și tata.
Unde noi ne-om duce parcă invers bate vântul,
Gândul nostru cu al tatei – cerul și pământul.
Ne-ntorceam încet spre casă, tata în partea stângă,
Fratele mai mare după, eu cu sora lângă.
Dar în timpul ăsta, timpul parcă o vrut să steie,
Multe uși or fost deschise, asta n-are cheie.
De-aș putea vreodată în viață aș întoarce anii,
Măcar ca să-i spun lui tata, unde-s… banii.