Paulo Coelho – Unsprezece Minute (2003)

Înainte de a muri vreau să lupt pentru viață.
Sexul, durerea, dragostea sunt experiențe limită ale omului. Și numai cine cunoaște frontierele acelea cunoaște viața; restul e doar trecere a timpului, repetare a unei sarcini monotone, îmbătrânire și moarte fără a fi știut cu adevărat ce se întâmplă aici.
Dragostea nu este în celălalt, este în noi înșine; noi o trezim. Dar pentru trezirea asta avem nevoie de altul. Universul are sens doar când avem cu cine să ne împărtășim emoțiile.
Dorința nu este ceea ce vezi, ci ceea ce-ți imaginezi.
Nimic în lumea asta nu este rodul întâmplării.
Onoarea. Demnitatea. Respectul față de mine însămi. Dacă mă gândesc mai bine, n-am avut niciodată niciunul din aceste trei lucruri.
Pasiunea te face să nu mai mănânci, să nu mai dormi, să nu mai muncești, să fii împăcat.
Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată și tocmai de aceea plec pentru că, dacă aș rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorința de a poseda, de a dori ca viața lui să fie a mea. În fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viață.
Dragostea cea mai puternică este cea care-și poate manifesta slăbiciunea.
În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns și, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inși trebuie să indice aceeași oră la același timp. Două persoane care sunt împreună și se iubesc mult trebuie să-și potrivească arătătoarele, cu răbdare și perseverență, cu jocuri și reprezentații „teatrale”, până când înțeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.
Unele lucruri nu se împart. Nu trebuie să ne fie teamă de oceanele în care ne afundăm de bunăvoie; frica tulbură jocul întregii lumi.
Când îl face pe cineva să descopere ceva, profesorul descoperă și el în cele din urmă ceva nou.
Am plonjat în adâncul sufletului meu și știu că încă mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viața asta.
Din noaptea timpurilor, omul înțelesese că suferința, odată privită fără teamă, era pașaportul său către libertate.
Dacă vorba e să înaintăm în viață, trebuie să înțelegem faptul că ceea ce e „bunișor” e foarte diferit de ceea ce este „cel mai bun”.
Soldatul merge la război ca să-și ucidă dușmanul? Nu: merge ca să moară pentru țara lui. Femeii îi place oare să-i arate soțului cât este de mulțumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Așa se întâmplă: copii care renunță la visele lor ca să-și bucure părinții, părinți care renunță la viața lor ca să-și bucure copiii, durerea și suferința justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.
Cine e capabil să simtă știe că e capabil să se bucure de plăcere chiar și înainte de a-l atinge pe celălalt. Cuvintele, privirile, toate acestea țin de secretul dansului. Cea mai mare plăcere nu e sexul, este pasiunea cu care este practicat. Când această pasiune este intensă, sexul intervine ca să desăvârșească dansul, dar el nu este niciodată punctul principal.
Acolo nu era nimeni – și a fi nimeni era tot ce visa.
Dacă e să fiu credincioasă față de cineva sau de ceva, în primul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însămi. Dacă e să caut dragostea adevărată, mai întâi trebuie să mă satur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit.
Nostim este că, atunci când trăiești într-un oraș, amâni să-l cunoști – și de obicei până la urmă nu-l cunoaștem niciodată.
Să ne iubim unii pe alții, dar să nu încercăm a ne poseda unii pe alții.
Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeași zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbușim și să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezește amintirea ei.
M-am simțit rănită când i-am pierdut pe bărbații de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experiență a libertății: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.
Viața este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voința de a ajunge în punctul tău cel mai înalt și a te simți nemulțumit și neliniștit când nu reușești să o faci.
Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viața unei persoane de la o clipă la alta.
Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilința și supunerea, am devenit liberă.
Pot alege între a fi o victimă a lumii sau un aventurier în căutarea comorii sale. Totul ține de felul cum îmi voi privi viața.
Bun, prima senzație ar fi că sunt prizonieră, aș fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit și să plec de-a-colo. Dar dacă mă încredințez că șinele sunt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coșmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decât exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură și confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cât ține călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să țip de emoție.
Dacă avea să o întrebe cineva peste mulți ani după aceea cum era locul pe care-l cunoscuse în tinerețe, ar fi putut răspunde: „Frumos, capabil să iubească și să fie iubit.”.
Nici un fel de preludii, nici un fel de mângâieri, de pregătiri, de sofisticări, doar el în mine, și eu în sufletul lui.
Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.
Dacă aș mai rămâne o zi, aș mai rămâne un an, iar dacă aș mai rămâne un an, n-aș mai pleca niciodată.
Viața este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni și ani fără să simți nimic nou. Totuși, odată ce se deschide o ușă, o adevărată avalanșă pătrunde prin spațiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poți accepta.
Trupurile se înțeleg, deși sufletele nu sunt întotdeauna de acord.
Scopul meu este să înțeleg dragostea.
Bărbaților le place trupul femeii, dar îi disprețuiesc inima.
Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbește, care dintre aceste două atitudini e cea mai puțin distructivă?.
Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp.
În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte și nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.
Unele lucruri se pierd pentru totdeauna.
Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre; dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezește amintirea ei.
Am înțeles de ce plătește un bărbat pentru o femeie: vrea să fie fericit.
Gândindu-mă cum este lumea, o zi fericită e aproape un miracol.
Toată viața m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruiește pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubește din tot sufletul.
Am un vis, dar nu e neapărat nevoie să-l trăiesc azi, pentru că trebuie să mai câștig bani.
Deși nu te-am dezbrăcat și n-am pătruns în tine, și nici măcar nu te-am atins, am făcut dragoste.
Viața e prea scurtă – sau prea lungă – pentru ca eu să îmi permit luxul de-a mi-o trăi atât de rău.
Unele cărți ne fac să visăm, altele ne aduc la realitate, dar nici una nu poate fugi de lucrul cel mai important pentru autor: onestitatea cu care scrie.
Există anumite suferințe care pot fi uitate atunci când putem pluti deasupra durerilor noastre.
Toate își închipuie că bărbatul dorește doar 11 minute pe zi și plătește o avere pentru asta. Nu, nu e așa. Bărbatul este și femeie, vrea să întâlnească pe cineva, să-și descopere un sens vieții sale.
Pe timpul nopții? Stai, Maria, exagerezi. La drept vorbind, sunt patruzeci și cinci de minute și, chiar așa, dacă scădem dezbrăcatul, încercatul câtorva alinturi false, conversația pe teme banale, îmbrăcatul, vom reduce timpul acesta la unsprezece minute de sex propriu-zis.
Nu avea să-l mai revadă niciodată, dar, în toamna disperării ei, vreme de câteva ceasuri, încetase a mai fi soția credincioasă, doamna casei, mama iubitoare, funcționara exemplară, prietena statornică — și redevenise pur și simplu femeie.
Unsprezece minute. Lumea gravita în jurul a ceva ce dura doar unsprezece minute.
Cine se simte liber iubește la maximum; și cine iubește la maximum se simte liber.
Viața este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni și ani fără să simți nimic nou.
Sexul este arta de a controla lipsa de control.
Care e lucrul cel mai important în viața asta? Să trăiesc sau să mă prefac că trăiesc?.
Sexul îl găsești peste tot, dragostea mai puțin.
Fiecare ființă umană își trăiește propria dorință; asta face parte din tezaurul său și, chiar în cazul unei emoții care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea. E o emoție pe care sufletul meu și-a ales-o și e atât de intensă, încât poate molipsi totul și pe toți în jurul meu.
Zilnic aleg adevărul cu care aspir să trăiesc. Caut să fiu practică, eficientă, profesională. Dar mi-ar plăcea să-mi aleg dorința ca tovarăș. Nu din obligație, nici ca să-mi îndulcesc singurătatea, ci pentru că e bine. Da, e foarte bine..
Dorința profundă, dorința cea mai reală este aceea de a te apropia de cineva.
Toți știm să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc și spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînvețe, să-și reamintească cum se iubește și toți, fără excepție, au nevoie să ardă pe rugul emoțiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii și dureri, prăbușiri și recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.
Bărbații aduceau numai durere, frustrare, suferință și senzația că zilele se târau.
Cea mai stranie dragoste este aceea care-și poate arăta fragilitatea.
Să păstreze aparențele.. de ce-o fi fost lumea atât de preocupată de aparențele ei?.
O ființă umană se cunoaște doar dacă merge până la limitele sale.
Pe om timpul nu-l transformă, învățătura nu-l transformă, unicul lucru care te poate face să-ți schimbi gândurile e dragostea.
A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria. Un moment.”A fost odată” este cel mai nimerit mod de a începe o poveste pentru copii, pe când „prostituată” e un subiect pentru adulți. Cum pot scrie oare o carte cu această aparentă contradicție inițială?.
Pasiunea ne dă semnale care ne călăuzesc în viață.
A visa e foarte comod, de vreme ce nu suntem obligați să punem în practică ceea ce plănuim.
Totul îmi spune că sunt pe cale să iau o decizie greșită, dar a face greșeli este o parte din viață. Ce-și dorește lumea de la mine? Vrea să nu-mi asum riscuri, să mă întorc de unde am venit pentru că nu am curajul să spun vieții „Da”?.
Am întâlnit un bărbat și m-am îndrăgostit de el. Mi-am dat voie să mă îndrăgostesc dintr-un simplu motiv: nu mă așteptam la așa ceva. Știu că, peste trei luni, voi fi departe și el va rămâne doar o amintire, dar nu mai pot suporta în continuare să trăiesc fără dragoste; mi-am atins limitele.. Vorbind în general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când trebuie să murim și să renaștem emoțional. Aceste întâlniri ne așteaptă, dar mai mult decât adesea, evităm să se întâmple. Dacă suntem totuși disperați, nu avem nimic de pierdut, sau dacă suntem plini de entuziasmul vieții, atunci necunoscutul se autorelevă și universul nostru își schimbă direcția.
Viața este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.