În ziua de azi cine-și mai face timp pentru tine?
Că toți sunt cu interesul și pâinea de mâine.
Zi cine p***a mea se mai gândește azi și la tine
Când toți se dau ocupați că n-ai probleme puține.
Și deci, zi-mi cine se gândește azi la tine
Să te pună pe drumul bun că te porți ca un câine.
Și tot nu mi-ai zis cine dracu se gândește la tine
Că într-o luptă grea mai nimeni nu te susține.
Și toți mă întreabă de ce sunt așa încordat!
Oare ei văd realitatea care o văd eu, de fapt!?
Văd cum mulți se plâng că trăiesc între oameni de c***t
Sunt astea încă nu s-au adaptat.
Se plâng, dar nu ridică un deget să schimbe ceva
Și văd că toți se așteaptă să îi ajute cineva.
Aș zice că pentru cei slabi orașul nu e locul lor
Orașul e gri, cine v-a zis că e color?
Refren x2
Uneori delirez, nu fumez, doar îmi imaginez
Cum ar fi să plec să nu mă mai stresez
Dar mă trezesc și mă lovesc de realitate
Toate greutățile sunt aici, visele sunt departe.
Trebuie să mă ridic din pat
Deschid geamul larg că mă simt sufocat
Mă întind bine că-abia m-am trezit
Stomacul îmi chiorăie, îmi zice că-i golit
Iau un colț de pâine, mă pregătesc să plec
Și mă gândesc cum ar fi să găsesc pe jos un cec
Da’ cum ar fi ca pentru o vreme să nu mai auzim
Că plec în Singapore peste o lună să mai vorbim
Că viața-i bună și mereu am vrut să fiu aici
Stau cu banii în ghiozdan, treaba merge brici
E un oraș de vis, ți-am zis la telefon
Orașul ăsta, să mor, e suta la suta beton
M-am și pierdut p-aici, fascinat de fiecare stradă
Timpul trece repede, se face seara dintr-odată
Aud o voce care mă strigă neîncetat
Paf! Trezește-te că n-ai ajuns în pat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă deziluzia față de realitatea crudă și superficialitatea societății. Vorbește despre visuri îndepărtate și dorința de a evada, dar și despre necesitatea de a se confrunta cu greutățile vieții.