Pars Atra – XIII (Bonus Track)

Toți cărbunii din pământ negri cum e noaptea sunt
dar și plini în miezul lor de lumina zorilor
ei vor oglindi cândva și-un bob din munca mea
unii nu de azi, de ieri patriei îi sunt mineri
făclieri din tată-n fiu cu lampasul auriu.
În ’89 așteptam să devin un pionier
dar eram tot un pion sub Cortina de Fier
cu vise înțepenite, prinse-n sârmă ghimpată
până în momentul când lumea a ieșit în stradă
când, sprijinit de Patriarhul Teoctist
care a tot pupat în fund zeci de comuniști
se înființează FSN format tot din activiști

staliniști, hoți, toți foști securiști
având moravuri care nu vor muri în veci
drept dovada au înviat în iunie ’90
când studenții s-au ales cu plăgi, multe căci
l-i s-a răspuns democratic cu bate și răngi
intelectual catalogati golani și drogați
au fost lăsați lați în stradă, linșați de animale cu lampase
ce credeau că fac dreptate împărțind lovituri la Universitate.

Unii n-au habar alții nu vor să-și amintească
au fost atunci trei zile de istorie românească
dacă nu-ți aduci aminte măcar ai putea să-ncerci
13, 14, 15 iunie ’90 [x2].
Când mii de capete seci au lăsat atunci în spate
mii de capete sparte și oase fracturate
ei, sedii de partide complet devastate
persoane nevinovate abuziv arestate
când studenții somați cu mitraliera
au fost trimiși și reținuți la Măgurele
iar în acele zile cu atmosferă proletară
România Liberă n-a fost lăsat să apară
dar se pare că apoi mineri triumfători
pozând atât de fals în eliberatori
vin să planteze flori, și el ne minte
cum că ar merita nemernicul să fie președinte

în continuare, în zilele când atâtea mame
își plângeau prin spitale copiii ce-au servit porții de reeducare
în stil stalinist
și tu te faci că uiți, asta e trist, ma.
Refren:

Sensul versurilor

Piesa descrie evenimentele Mineriadei din iunie 1990, criticând violența asupra studenților și implicarea fostei securități și a activiștilor comuniști în represiune. Exprimă dezamăgirea față de tranziția post-comunistă și perpetuarea unor mentalități și structuri din trecut.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu