Nu te-am dorit, dar tu m-ai convins,
Să te iubesc cu sufletul deschis
Și numai tu știi câte-ai îndurat
Te-am refuzat, dar tot nu ai cedat
Multe lucruri mi-ai dăruit,
Dar unul singur e neprețuit
Mă simt iubită și îți amintesc,
Că în felul meu de a fi și eu te iubesc.
Refren x2: Îmi amintesc mereu că eu sunt eu și tu ești tu
Ne este bine, nu zic nu
Dar e mai bine să fim noi,
Să fim unul și nu doi.
Suntem de atâta vreme împreună
Recunosc că m-ai cucerit din plin
Nu mai ești cum ai fost
Te iubesc, nu mai pot să neg
Îmi doresc să fim un întreg
E ca atunci când toată lumea ne invidiază
Au impresia că ne prefacem, dar nu contează
Decât să fim ca ei, mai bine rămânem ca noi
E mai bine să fim unul și nu doi.
Refren x2
Refren x2.
Ne iubim și ne ținem de mână
Respirăm și visăm împreună
Împărțim tot cu inima bună
Ne potrivim cel mai bine împreună
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o relație de dragoste în care partenerii se completează reciproc și preferă să fie unici împreună, în loc să se conformeze așteptărilor celor din jur. Ei își amintesc de greutățile depășite și își reafirmă iubirea și dorința de a rămâne uniți.