Au avut loc numeroase furturi de cărți de valoare.
Că așa-i românul, iubitor de carte! De când pleacă
De-acasă, copilul primește îndemnul strămoșesc
„Bă, tu să mănânci cartea!”, și, uite, miniștrii și directorii
Generali ai culturii mănâncă sârguincios cărți vechi
Și cumpără centrale telefonice moderne din banii
Ministerului sărac al Culturii. Și roboți telefonici
și cheltuiesc abuziv fondurile valutare. Și-n vremea asta,
Biblioteca Națională se părăginește. Nu mai apar cărți
Și oile ministerului behăie. Ca atare, Ioan Totu
E condamnat la 16 ani închisoare și se sinucide
În spălătoria blocului în care-a fost mutat sub teroare.
Fură Ministerul Învățământului, fură Ministerul Tineretului,
Fură Ministerul Culturii. Miniștrii stau mai mult
În străinătate, treaba lor, dar banii? Banii sunt
Ai poporului român, banii poporul român
Îi dă pentru cultură, toată lumea se înfruptă,
Cu excepția poporului, din banii poporului. Dar oile?
Astea n-or face și brânză? Să fie vorba de-o Mioriță lactată?
Sensul versurilor
Piesa este o satiră la adresa corupției din România, unde oficialii fură din fondurile publice destinate culturii, în timp ce Biblioteca Națională se deteriorează. Se face referire la indiferența față de popor și la abuzul de putere.