Sunt vremuri tulburi.
Moartea se adună din șanțuri.
Popoare rup lanțuri.
Pacea în inimi șterge hotare.
E primăvara cea mare.
În crâng dau muguri,
pe câmp ies pluguri.
Bobul de grâu vestește recolta,
luceferi puzderie, reazemă bolta.
Apele se dezgheață.
Corbi în amurguri
rotesc peste burguri.
Pândesc ciclopii pe marginea gropii.
Ciclopi
mizantropi,
corbi,
orbi,
e ultima voastră dimineață!
Grași,
lași,
simbriași,
borțoși,
„frumoși”,
alintați,
gușați,
regi,
blegi,
toți
niște hoți!.
Și noi,
mulții,
desculții,
blânzii,
flămânzii!.
Poporul,
răbdătorul,
de foame sătul,
într-o zi s-a urnit
și-a răcnit
din toți rărunchii,
îndreptându-și genuchii:
Destul!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o perioadă de conflict și schimbare, în care poporul se ridică împotriva opresiunii și nedreptății. Este un strigăt de revoltă împotriva celor corupți și o celebrare a speranței într-un viitor mai bun.