Odată l-au ascuns pe tata-mare
Și nu l-am mai găsit o săptămână,
S-a-ntors mai scund cu-aproape-un lat de mână,
A stat în pat și a cerut ziare.
Părea că va muri, credeam c-așa e,
Îl copleșise, ca pe mine, frica,
Abia sufla și nu zicea nimica
Și-a-ncremenit cu ochii pe o foaie.
Și maica suspina, neputincioasă,
Cu ochii plini de lacrimi interzise,
Când el dormea, muncit de-un fel de vise,
Și sângele prin mâini voia să-i iasă.
Și cum ședea în patul de acasă
Văzui ca tata mare-mbătrânise.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de sănătate precară a unui bunic și impactul acestei situații asupra familiei. Naratorul observă îmbătrânirea bunicului și suferința acestuia, precum și neputința mamei sale.