Frățioare vânt, tu, frate,
Ce bați veacul fără moarte,
Ia-mi secunda ce mă ține
Fără moarte și pe mine.
Ziua dorul mă omoară
Greu ca pietrele de moară
Iara noapte mă învie
Cu flori mari de insomnie.
R: Hai, dă-mi calul să ajung
Unde-am fost odată prunc,
Să beau apă de băut
Unde maica m-a născut;
Numai vreo trei zile
Să mă duc și-apoi
Voi veni la tine, frate, înapoi.
Doru-n mine taie lemne
Și mereu îmi face semne
Să urc iarăși la pridvoare
Și să-i bat în geam cu-o floare.
Să arunc doar o privire
Unde taică-miu ca mine
A pus mâna pe himera
Cu lumea la butoniera.
R:x2
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund pentru trecut și copilărie, idealizând amintirile și căutând o evadare în locurile natale. Naratorul tânjește să se întoarcă la inocența și simplitatea vremurilor de demult, simțind povara dorului în prezent.