De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanță revenind,
Cu cine știe ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtați-vă de grijă, frații mei,
Păziți-vă și inima, și gândul,
De nu doriți să vină anii grei,
Spitalul de urgență implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se știe,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanție.
Vă văd pe toți mai buni și mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viață încă niște ani,
Și țării mele minima dreptate.
Sensul versurilor
Un pacient cardiac, aflat pe patul de spital, transmite un mesaj de grijă și speranță. El îndeamnă la protejarea sănătății și a valorilor umane, reflectând asupra propriei condiții și implorând pentru dreptate și viață.