Iubita mea, când tocmai ne iubeam
Cu voia celor de la Primărie,
Am auzit că veacul n-are geam
Și unde sunt geamgii – nu se știe.
Abia de s-a zvonit în telegraf
O adiere ca o întâmplare
Și iată cum, duminica, în praf,
Își frânge coastele pe strada mare.
Văzând că ne iubim cu-adevărat
Sub cuibul vechi cu pui de rândunică,
E poate cineva care-a aflat
Motiv să tremurăm și noi de frică.
Prin geamuri sparte mai căzură ploi
Și-n alte veacuri mult mai efemere,
Dar dacă suflă crivățul în noi,
Adio lumânare de-nviere.
Refren (x2):
Poate zvonu-i fără rost,
Geamuri sparte au mai fost,
Dar de nu, e bine-a ști
Ce ne facem de geamgii.
Să nu te smulgă vântul într-o zi
Din viața mea, cu toate ale tale,
De-acum, iubito – știu – va trebui
Să te păzesc cu gărzi imperiale.
Din veacu-acesta să ieșim cumva,
Prin geamuri sparte, așa cum fac copiii,
Și poate celălalt, de ziua ta,
De nicăieri se vor ivi geamgiii.
Refren (x2)
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire amenințată de zvonuri și incertitudini. Vorbitorul își exprimă teama de pierdere și promite să-și protejeze iubita de pericolele viitoare, căutând o cale de scăpare dintr-o lume nesigură.