La, ra-ra-ru, la-p-ta,
La, ri-ra-ra-ra,
La, ri-li-lu-li-p-ti
La-la-ri-lu-la-la,
Lu, li-li-lu-li-p-ti,
Lu-lu-lu-li-lu,
Li-lu-lu, li-lu-lu, li-lu-lu!.
Locuința mea de vară (au!)
E la țară..
Acolo era să mor (nu!)
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor! (așa, așa).
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal. (medic!)
Viața ce-aci palpita
E lipsită
De confort occidental.
Nu există berărie, (au!)
Nici regie..
Doar un hoț de cârciumar (hoț de cârciumar! ha-ha!)
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jandar’.
La, ra-ra-ru, la-p-ta,
La, ri-ra-ra-ra,
La, ri-li-lu-li-p-ti
La-la-ri-lu-la-la,
Lu, li-li-lu-li-p-ti,
Lu-lu-lu-li-lu,
Li-lu-lu, li-lu-lu, li-lu-lu!.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi. (mmmmmmuu!).
Și te poartă sub escortă
O cohortă
De țânțari subțiri la glas, (sss! tz-tz-tz-tz!)
Înzestrați la cap c-o sculă
Minusculă,
Cu pretenție de nas.. (o-ho-hopa!).
La, ra-ra-ru, la-p-ta,
La, ri-ra-ra-ra,
La, ri-li-lu-li-p-ti
La-la-ri-lu-la-la,
Lu, li-li-lu-li-p-ti,
Lu-lu-lu-li-lu,
Li-lu-lu, li-lu-lu, li-lu-lu!.
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
„CE-AI CU NOI, MĂ?
PENTRU CE SĂ DĂM CU VAR? „
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat.. (aaah!)
(Am văzut aici într-o noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat!).
(cucurigu!)
Dar în zori încep cocoșii
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal, (cucurigu!)
Să te saturi de viață
Și dulceață
Traiului patriarhal!.
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie altă cură (nu!)
În natură
Să mă duceți cu alai!.
La, ra-ra-ru, la-p-ta,
La, ri-ra-ra-ra,
La, ri-li-lu-li-p-ti
La-la-ri-lu-la-la,
Lu, li-li-lu-li-p-ti,
Lu-lu-lu-li-lu,
Li-lu-lu, li-lu-lu, li-lu-lu!.
Meargă pictorii la țară (da!)
Ca să piară
De căldură și de praf! (așa le trebuie!)
Mie dați-mi străzi pavate, (se-aude, primăria?)
Măturate, (da!)
Dați-mi cinematograf! (ȘI BINGO!).
Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete (ee!)
Și cu fete (EEE!)
Încălțate cel puțin! (hei!).
La, ra-ra-ru, la-p-ta,
La, ri-ra-ra-ra,
La, ri-li-lu-li-p-ti
La-la-ri-lu-la-la,
Lu, li-li-lu-li-p-ti,
Lu-lu-lu-li-lu,
Li-lu-lu, li-lu-lu, li-lu-lu!.
Sensul versurilor
Piesa descrie cu umor o experiență dezamăgitoare la țară, unde confortul lipsește, iar viața patriarhală devine sufocantă. Naratorul preferă viața urbană, cu străzile pavate și cinematografele, în locul traiului rural.
