Pasărea Colibri – În Tren

E larmă și trenul stă gata să plece,
Vagonul se umple de oameni străini.
Mi-e inima strânsă, e șapte și zece,
Mă-ntorc la fereastră și stau ca pe spini.
Da-i băiete drumul că n-avem răbdare,
E gata, un șuier, un repede zvon
Și simt că se mișcă cu noi, salutare!
Trec umbre grăbite pe lângă vagon.
E clipa când glasul durerilor tace,
Duc mâna la frunte și ochii mi-i strâng
Și-n suflet deodată un gol mi se face
Da-i băiete drumul că-mi vine să plâng!.
Acum, pe de lături încep să rămână
Semnale, macazuri, vagoane și fum.
Trec umbre de oameni cu steaguri în mână
Și trenul, navalnic, se-așterne la drum.
Adio, adio, romantică urbe,
Adio zadarnic și dulce trecut!
Din goana, când trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afară și lung te salut!.
Orașul rămâne sclipind în lumină,
Biserici și case, deodată apun.
În față ne cade o verde cortină
Și trenul aleargă, aleargă nebun.
Se schimbă decorul, priveliști sure,
Un șes peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colț de pădure
Cu vârfuri uscate și cuiburi de ciori.
În arie largă se-nvârte pământul
Și fuge-n rotire întregul teren,
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul,
Cantoanele albe se uită la tren.