Pasărea Colibri – Cardio

Nimic nu-mi explic.
Cum o soră medicală
O să mă scoată din boală,
Este un mister.

Nimic nu-mi explic.
Doamna doctor e absentă,
Trece ora, vine sora
Și mi-e tot mai rău.

M-am dat jos din pat,
Foarte enervat
Și de pe culoar
Am strigat:

Te du, Marie, la farmacie
Ca să-mi cumperi un medicament
Și fii atentă, ești asistentă,
Răspunzi de mine total.
Te du, Marie, la farmacie
Ca să-mi cumperi un extraveral
Ai, cum se știe, și-o datorie
La modul sentimental.

Discret, foarte discret,
Prinde inima să-mi ardă
Vin la camera de gardă
Să mă îngrijești.

Încet, foarte încet,
Fără chestii medicale,
Doar cu buze senzuale
Sper să mă salvezi.

Dacă s-ar putea
Rezolva așa
Toată viața mea
Voi striga:

Te du, Marie, la farmacie
Ca să-mi cumperi un medicament.
Și fii atentă, ești asistentă,
Răspunzi de mine total.
Te du, Marie, la farmacie
Ca să-mi cumperi un extraveral.
Ai, cum se știe, și-o datorie
La modul sentimental.

Sensul versurilor

Un pacient încearcă să se vindece de o boală cu ajutorul unei asistente medicale pe nume Marie, dar într-un mod neconvențional și amuzant. El speră ca afecțiunea lui să fie rezolvată mai degrabă prin gesturi romantice decât prin tratamente medicale.

Lasă un comentariu