Fir-ar naibii dragostea
1. Frunzuliță mărgărit într-o zi la răsărit,
Luai calul și șaua și pornii la mandra mea
Păi, fir al naibii lui să fie, că-mi ieși-n cale-o Marie
Cu cosița aurie, cu basmaua fisticie
Și-mi făcu cu ochiu’ mie.
Refren: Fir-ar naibii dragostea
Că face din om ce vrea,
Te sucește, te-nvârtește
Până când te nimerește. (bis).
2. Fir-ai neică-furișit, credeai că nu te-am zărit,
Ochii roată îți dădeai, tot la Maria priveai
Spune-mi tu, neicuță, iară, pe unde-ai umblat aseară?
Acum ai dat de necaz, te zării peste parlez
Că ai semne pe obraz.
Refren:
3. Am să-ți spun, mândruța mea, poarta de mi-ai descuia
Îți spun drept și-adevărat să vezi ce mi s-a-ntâmplat
Poi am ieșit noaptea pe lună, să cosesc iarba-n grădină
Și m-a mușcat o albină, o albină cu pricina
Acum ce sunt eu de vină?
Refren:
4. Gândește, neică, și spune ce albină-a dat de tine
Că din toată știrea mea, albina dormea noaptea,
Poate-a fost albină mare, ce umblă-n două picioare
Cu cosița aurie, cu numele de Marie
Ce ți-a făcut semne ție.
Refren:
5: Neică-meu ești pus pe glume, dar cu mine nu te pune,
Dau cu-albina de perete de-o vrea să te mai înțepe,
Poi mandre-s multe, știi tu bine, dar nici una nu-i ca tine
Ascultă, mândruțo-ncoa’ să-ți astâmpar inima
Las’ roiul și albina!
Refren:
Sensul versurilor
Piesa descrie o ceartă amuzantă între doi iubiți, unde ea îl suspectează de infidelitate cu o fată pe nume Maria. El încearcă să se disculpe, dând vina pe o albină, dar ea nu-l crede și îl amenință.