Cât de jos am să stau departe de sufletul meu?
Cât mi-e dor s-alerg spre drum de lumină, la cruce să merg.
Ție-ți pasă doar acum tu să te simți bine,
În rest ignori tot și nu-ți pasă de mine.
Mă minți de ani de zile că te vei schimba de mâine,
Mă târăști în mizerie și n-ai cu ce mă-ntreține.
Îmi controlezi viața de parcă-ți aparține,
Tu când mori ai să mori, dar eu rămân pe vecie.
Pentru plăcerea ta mă vinzi pe mine.
Hei, aici sunt eu!
(Cine?)
Sufletul din tine.
Mă uit spre cer și sper că-ntr-o zi Îl voi vedea,
M-am săturat de-acest pământ, clar nu e asta-i casa mea.
Și-atunci când zorile s-or lumina, am s-o găsesc ca un copil,
În drum spre casă zâmbind am să pășesc.
Aici cobori, e timpul să te las,
Simțind emoția de-ntors a primului pas,
Vroiam doar liniște, tu mă murdăreai mereu,
Tu n-ai cum să-nțelegi.
Mie mi-e dor de Dumnezeu!!!
Și mai era unu’ ce se juca cu păcatul
Și-a ignorat conștiința până i-a pierdut contactul.
Sorbea nelegiuirea ca pe-un pahar de apă,
Și sufletul s-a strâns de nu-l mai putea ca să-l conceapă.
I se vorbea de Dumnezeu, săracu’ râdea ca prostu’,
Și credea că-n lumea asta trăim de capul nostru.
Când blestemul și păcatul în suflet se strecoară,
Face ravagii, te omoară, te strică, te leagă, te omoară.
Ce-i păcat se transformă-n groază,
Că-ndulcit nu-ți dai seama că-i otravă.
Omul prin el a fost dezbrăcat de slavă,
Ai-a dezbrăcat valoarea vieții într-o a morții epavă.
Cu cât te depărtezi de suflet,
Cu-atâta ești mai mort,
El e tot ce-ți mai rămâne,
Realitatea-ți este doar suport.
Deschid ochii, pot să văd,
Eu sunt dușmanul meu,
Trebuie s-alerg spre lumină,
Spre DUMNEZEU!
Cât de jos am să stau departe de sufletul meu?
Cât mi-e dor s-alerg spre drum de lumină, la cruce să merg.
Acum vezi cum toți dau înapoi, vor să te calce-n picioare
Și parcă simți că mori și nu vor să-ți dea pace, continuă să te calce
Până-n atunci când o să-ți dai seama că tu ești ca ei și nu-ți mai place
Să trăiești ca ei, printre ei, să fumezi, să bei și să înjuri ca ei,
Și uite cam așa trece timpul știind că Cel de sus te privește tot timpul
(Și vei da socoteală)
Bucură-te tinere în tinerețea ta,
Dar nu uita că la final,
Dumnezeu te va chema.
Nu-ți asculta inima când în ea e doar păcat,
Nu căuta echilibru bine-rău în ea,
Planeta tremură ca o colibă răvășită,
În curând are să cadă, dar alta se ridică,
Păcat, depravare, mândrie, neascultare sau
Bucurie, splendoare, strălucire și iertare (tu alegi!!)
Cât de jos am să stau departe de sufletul meu?
Cât mi-e dor s-alerg spre drum de lumină, la cruce să merg.
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta interioară cu păcatul și dorința de a se întoarce la Dumnezeu. Vorbitorul își exprimă regretul pentru alegerile greșite și speră la iertare și mântuire.