Marie, am îmbătrânit
Pe la min’ n-ai mai venit,
Ai uitat, mumă, de mine
Și mi-e gândul tot la tine,
Mă gândesc că-n timpul vieții
Ți-am dat anii tinereții.
Marie, în soarta ta
Am pus și inima mea,
Am pus inimă și bani
Să fii bine peste ani,
Am crezut la rândul meu
Că am stâlp când mi-o fi greu.
Nu știi când te mângâiam,
Din pâinea mea îți dădeam?
Împărțeam ce-aveam cu tine
Și te purtam după mine,
Te spălam, te îngrijeam,
În tine speranț-aveam.
Acum ai bani și avere
Te gândești numai la ele,
Nu te gândești că-ntr-o zi
Ca mine și tu vei fi
Singur și fără putere
Fără nicio mângâiere,
Mă uit mereu către poartă
Să te mai mângâi o dată,
Stau în bâtă rezemată,
Lacrimile mă încearcă.
Sensul versurilor
Un părinte în vârstă își exprimă tristețea și dezamăgirea față de copilul său, Marie, care a uitat de el/ea după ce a dobândit bogăție. Părintele își amintește de sacrificiile făcute și se simte singur și neglijat în bătrânețe.